Ministerul Sănătății în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează un nou apel de proiecte cu o valoare de 13 miliarde de lei prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. Acestea cuprind construcții noi de spitale, modernizarea sau reabilitarea spitalelor existente precum și lucrări și dotări pentru digitalizare și tranziție verde.
”Lansăm poate cel mai important apel de proiecte în sănătate, cu potențialul de a transforma fundamental infrastructura spitalicească din România. Ne focalizăm concomitent pe construcția de spitale noi și pe modernizarea spitalelor în special în zonele municipale. Colaborarea cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și cu ministrul Adrian Câciu a fost excelentă, iar programul a fost dezvoltat împreună într-un timp foarte scurt. Niciodată infrastructura spitalicească nouă nu a beneficiat de o alocare mai consistentă, care vine perfect în completarea investițiilor deja derulate prin PNRR în Sănătate”, a declarat ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.
Distribuția fondurilor alocate prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești este următoarea: 2 miliarde de lei pentru spitale județene și județene de urgență, spitale de specialitate și spitale clinice, 7,3 miliarde de lei pentru spitale municipale și municipale de urgență, 500 milioane de lei pentru asistență tehnică și implementarea proiectelor, 3,25 miliarde de lei pentru alte investiții strategice
”Traversăm o perioadă fără precedent în istoria Ministerului Sănătății. Am făcut o tranziție rapidă de la un sistem subfinanțat cronic, la investiții concrete de 13 miliarde de lei în infrastructură spitalicească nouă, prin Programul Național de Investiții. Construim spitale noi în România, pentru prima oară prin două programe care funcționează concomitent, PNRR și PNIIUS. Suma totală pentru cele două programe depășește 24 de miliarde de lei. Este un efort fără precedent”, a declarat secretarul de stat Dr. Alexandru Rogobete.
Beneficiarii pot să depună proiecte pentru Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, până în luna septembrie, pentru obținerea avizului de oportunitate în vederea finanțării.