Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale

Beneficiar este Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale (MEN) și Ministerul Sănătății (MS).

Site proiect: www.serviciicomunitare.ro

Durata de implementare de 40 luni, în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2022.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea și pilotarea serviciilor comunitare integrate în 139 de comunități rurale și mic urbane cu tip de marginalizare peste medie și severă.

Proiectul își propune crearea unui mecanism de servicii integrate la nivel local, cu intervenție în ariile considerate relevante în procesul de combatere a excluziunii sociale și a sărăciei și anume participarea socială și accesul la drepturi și resurse, sănătate, educație, ocupare, locuire și obținerea documentelor de identitate.

Valoarea totală eligibilă a acestui proiect este de 11.648.422,85 lei, din care:

  • asistenţă financiară nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă în valoare de 42.288.114,97 lei;
  • valoarea cofinanțării eligibile în valoare de 6.343.217,24 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea și pilotarea serviciilor comunitare integrate în 139 de comunități rurale și mic urbane cu tip de marginalizare peste medie și severă.

Obiectivele specifice ale prooiectului:

  1. Obiectivul specific: Consolidarea capacității administrației publice locale de a iniția, coordona și implementa măsurile de prevenire și combatere a situațiilor de marginalizare și excludere socială, în 139 de comunități marginalizate prin crearea de echipe comunitare integrate și dezvoltarea de proceduri, metodologii și instrumente specifice de lucru.
  2. Obiectivul specific: Îmbunătățirea nivelului de competențe al specialiștilor care activează în echipele comunitare integrate din cele 139 de comunități sau din alte autorități relevante, contribuind astfel la consolidarea rețelei publice de asistență socială comunitară prin furnizarea de servicii sociale adaptate nevoilor populației.
  3. Obiectivul specific: Creșterea numărului de persoane care beneficiază de servicii comunitare integrate, în cele 139 de comunități.

Pornind de la unele dintre cele mai vulnerabile comunități cuprinse în Atlasul Zonelor Rurale Marginalizate și al Dezvoltării Umane Locale din România, Proiectul își propune să acționeze în 139 de comunități din 40 de județe.

Asistentul medical comunitar este cel care asigură:

a) identificarea în cadrul comunităţii a persoanelor şi a grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, social sau al sărăciei, respectiv a factorilor de risc pentru sănătatea acestora şi evaluarea, respectiv determinarea nevoilor de servicii de sănătate ale acestora;

b) desfăşurarea de programe şi acţiuni destinate protejării sănătăţii, promovării sănătăţii şi în directă legătură cu determinanţi ai stării de sănătate, respectiv stil de viaţă, condiţii de mediu fizic şi social, acces la servicii de sănătate şi efectuarea de activităţi de educaţie pentru sănătate în vederea adoptării unui stil de viaţă sănătos;

c) furnizarea de servicii de profilaxie primară şi secundară către membrii comunităţii, în special către persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical sau social;

d) participarea la desfăşurarea diferitelor acţiuni colective de pe teritoriul comunităţii: vaccinări, programe de screening populaţional şi implementarea programelor naţionale de sănătate, inclusiv mobilizarea populaţiei pentru participarea la programele de vaccinări şi controalele medicale profilactice;

e) semnalarea medicului de familie a cazurilor suspecte de boli transmisibile constatate cu ocazia activităţilor în teren şi participarea la aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eventualelor focare de infecţii;

f) identificarea persoanelor neînscrise pe listele medicilor de familie şi transmiterea informaţiilor despre acestea către medicul de familie, cu precădere a copiilor şi a gravidelor, în scopul obţinerii calităţii de asigurat de sănătate şi a asigurării accesului acestora la servicii medicale;

g) supravegherea în mod activ a stării de sănătate a sugarului şi a copilului mic şi promovarea alăptării şi practicilor corecte de nutriţie; efectuarea de vizite la domiciliul sugarilor cu risc medical sau social şi urmărirea aplicării măsurilor terapeutice recomandate de medic;

h) identificarea, urmărirea şi supravegherea medicală a gravidelor cu risc medical sau social în colaborare cu medicul de familie şi cu asistenta medicală a acestuia, prin efectuarea de vizite periodice la domiciliul gravidelor şi al lăuzelor;

i) identificarea femeilor de vârstă fertilă vulnerabile din punct de vedere medical, social sau al sărăciei şi informarea acestora despre serviciile de planificare familială şi contracepţie, precum şi asigurarea suportului de a accesa aceste servicii;

j) monitorizarea şi supravegherea în mod activ a bolnavilor din evidenţa specială, respectiv evidenţa privind tuberculoza, HIV/SIDA, boli rare, prematuri, anemici, persoane cu tulburări mintale şi de comportament, consumatori de substanţe psihotrope, alte categorii de persoane supuse riscului sau cu afecţiuni medicale înscrise în registre şi evidenţe speciale;

k) efectuarea de vizite la domiciliu pentru asistenţa medicală a pacientului cronic sau în stare de dependenţă şi a vârstnicului, în special a vârstnicului singur, complementar asistenţei medicale primare, secundare şi terţiare;

l) consilierea medicală şi socială, în limita competenţelor profesionale legale;

m) furnizarea de servicii de asistenţă medicală de urgenţă în limita competenţelor profesionale legale;

n) direcţionarea persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile către serviciile medicale şi sociale şi monitorizarea accesului acestora;

o) organizarea şi desfăşurarea de acţiuni în comun cu serviciile sociale din primărie şi personal din alte structuri de la nivel local sau judeţean, în cazul problemelor sociale care pot afecta starea de sănătate sau accesul la servicii medicale ale persoanei vulnerabile;

p) identificarea şi notificarea autorităţilor competente a cazurilor de violenţă domestică, a cazurilor de abuz, a persoanelor cu handicap, a altor situaţii care necesită intervenţia altor servicii decât cele care sunt de competenţa asistenţei medicale comunitare;

q) colaborarea cu alte instituţii şi organizaţii, inclusiv cu organizaţii neguvernamentale pentru realizarea de programe, proiecte şi acţiuni care se adresează persoanelor sau grupurilor vulnerabile din punct de vedere medical, economic sau social;

r) alte activităţi, servicii şi acţiuni de sănătate publică adaptate nevoilor specifice ale comunităţii şi persoanelor din comunitate aparţinând grupurilor vulnerabile;

s) întocmirea evidenţelor şi documentelor utilizate în exercitarea activităţii, cu respectarea normelor eticii profesionale şi păstrării confidenţialităţii în exercitarea profesiei.

Echipele comunitare integrate vor urmări, în principal:

  1. Sprijinirea participării la viața socială și activarea suportului social și al vecinătății, dezvoltarea și aplicarea strategiilor de dezvoltare individuală, familială și comunitară pe termen lung;
  2. Creșterea nivelului de educație, reducerea abandonului școlar și a participării școlare scăzute, îmbunătățirea performanțelor școlare, accesul la programe de educație informală, accesul la servicii de consiliere școlară și orientare în carieră;
  3. Supravegherea stării de sănătate a copilului și gravidei, comportamente favorabile sănătății, sănătatea reproducerii, planificarea familială, nutriție, mișcare, eliminarea comportamentelor dăunătoare sănătății, furnizarea de servicii de profilaxie primară și secundară precum și de asistența medicală la domiciliu, curativă și de recuperare, monitorizarea accesului la servicii de sănătate.

Printr-o astfel de abordare se urmărește creșterea accesului persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile la servicii medico-socio-educaționale, precum și impactul serviciilor furnizate, dar mai ales șansele de ieșire din starea de vulnerabilități multiple a acestei categorii de persoane.

Date de contact:

Lidia Manuela Onofrei – Coordonator activități – Ministerul Sănătății

e-mail: lidia.onofrei@ms.ro

Diana Alina Vîrtaci – Expert informare publicitate – Ministerul Sănătății

Tel: 021/3072663; 021/3072619, e-mail: diana.virtaci@ms.ro

Str. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti

Mai puteți citi:
Distribuiți această pagină