In anul 1650 clucerul Coltea Doicescu construieste o biserica-manastire de lemn. Mai tarziu, in 1701, Mihail Cantacuzino construieste biserica de piatra, iar pe 14 decembrie 1704 se considera ziua inaugurarii Spitalului.
Spitalul Clinic Coltea, este asadar primul asezamant medical din tara, fondat in 1704 care functioneaza neintrerupt pana in prezent. De la cateva paturi pentru boli si tratamente empirice (12 pentru barbati si 12 pentru femei) am evoluat de la tratamente prescrise de spiteri si apoi de farmacisti, ajungand la premiere medicale romanesti si in zilele noastre la investigatii si tratamente la standarde europene.
Spitalul Clinic Coltea a functionat ca prima baza de invatamant pentru Scoala de Medicina, actuala UMF “Carol Davila”, pregatind nenumarate generatii de medici, aceasta traditie in privinta invatamantului o continuam si in prezent in sectiile clinice.
A adapostit sediul Eforiei Spitalelor si apoi sediul Directiei Sanitare a Municipiului Bucuresti.
O parte din marile personalitati de la Coltea au îndeplinit functii înalte în conducerea tarii. Astfel, din spitalul Coltea, au fost 3 prim-ministi (A. Arsaky, N. Krezulescu si C. Angelescu), 3 ministri ai sanatatii (N.Hortolomei, V.Marinescu, I. Bruckner) si alti ministri în alte ramuri.
De asemenea, din cei care au lucrat la Coltea au fost 11 membri titulari, corespondenti si de onoare ai Academiei Romane (între care un presedinte) si alti 4 membri, dintre cei care s-au format la Coltea.
Dintre prestatiile medicale nationale, de la Coltea, amintim:
-prima anestezie cu eter, pe masca si prima operatie de cataracta sub anestezie cu eter (1847); primele rahianestezii cu cocaina (1873); anestezia generala prin intubatie; tehnici operatorii noi: craniotomie, splenectomie, prostatectomie, anevrisme arteriale, rezectii de lant simpatic cervico-toracic, esofagoplastie cu tub gastric.
- primul laborator de chirurgie experimentalã: comisurotomia în stenoza mitralã (1953), interventii pe vase mari (1954), rezectii hepatice (1959) etc., iar dintre cele mondiale meritã sã amintim: sutura abdomenului în straturi anatomice (1873), decapitarea femurului în luxatii ireductibile (1877), operatie pentru buza de iepure (1897), sutura nervilor la distantã (1891), limfadenocolpohisterectomia lãrgitã în cancerul de col (Th.Ionescu-1902), principiile rezectiei gastrice în afectiuni necanceroase (1905), rahianestezia cu stovainã in regiunea cervicalã (1908), tehnici operatorii pentru cataractã (1895, 1901), transplant de maseter în paralizia facialã (1934), reactivul pentru dozarea fenolului (1930), conceptul de iminentã de infarct (1947);
S-au realizat radiografii in premiera in Romania, facute in 1896 la un an dupa descoperirea facuta de catre Roentgen iar pentru prima oara in Romania s-a infiintat Institutul de radium in 1910 (brahiterapie) pentru tratamentul pacientilor cu cancer.
In anul 1888, s-a inaugurat cladirea refacuta dupa incendiu si cutremur, in prezenta Regelui Romaniei, functionand in aceeasi forma pana la modernizarea din zilele noastre. In mai 2010 s-a relansat in mod oficial actuala structura adaugandu-se un corp nou de cladire in care functioneaza camera primiri urgente, radioterapia, laboratoarele de analize, anatomie patologica si de imagistica, sectia ATI , blocurile operatorii si statia de sterilizare.
In timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost pricipalul punct de lucru al Reginei Maria in tratamentul ranitilor.
Spitalul Clinic Coltea situat in centrul capitalei a fost de curand renovat in totalitate, dupa ultimele norme in vigoare si dotat cu aparatura de inalta performanta.
Spitalul Clinic Coltea este unul din cele mai vechi spitale din tara, în domeniul public al statului, cu personalitate juridică, în administrarea Primariei Municipiului Bucuresti, îndeplineşte rol de promotor al implementarii noilor metode de diagnostic si tratament cu precadere in patologia oncologica.
Spitalul Clinic Coltea este clasificat de Ministerul Sanatatii in categoria I M cu profil oncologic.
Structura spitalului permite acordarea de servicii medicale de specialitate pentru populatia adulta din Bucuresti, dar şi din alte judeţe, spitalul functionand cu un numar de 315 paturi in spitalizare continua, la care se adauga 20 paturi spitalizare de zi si ambulatoriul integrat spitalului cu cabinete de specialitate.
Spitalul are in componenta sa doua clinici chirurgicale: ORL si Chirurgie generala, precum si patru clinici medicale: Clinica de Hematologie cu Compartiment de Transplant medular, Sectia Oncologie medicala, Clinica de Radioterapie Oncologica dotata cu 2 acceleratoare liniare, Clinica de Medicina interna cu compartiment de cardiologie.
Sectia ATI deserveste toate sectiile spitalului; Clinica radiologie si imagistica medicala cu compartiment de CT, Laborator de analize medicale, Laborator de anatomie patologica, CPU, Ambulatoriul integrat spitalului si de specialitate (cu cabinete funcţionale de cardiologie, medicina interna, ORL, chirurgie, hematologie, endocrinologie, neurologie, psihiatrie, boli infectioase, alergologie, dermatologie, obstretica-ginecologie, radioterapie). Ca sectie exterioara spitalul are in structura Ambulatorul de specialitate pentru sportivi, care functioneaza in incinta fostului Centru Medical Vitan.